București, mai 2013 – Insolvența unităților administrativ-teritoriale poate fi o soluție reală pentru problema datoriilor acestora. Procedura este diferită de cea aplicată companiilor comerciale, un aspect important este că unitățile publice nu pot intra în faliment. Reglementarile legale trebuie să țină cont de specificul situației acestor instituții.

În ciuda apariției Ordonanței Guvernamentale privind criza financiară și insolvența unităților administrativ-teritoriale, specialiștii Casei de Insolvență Transilvania estimează că cererile creditorilor de a obține insolvența primăriilor vor fi destul de rare. Procedura poate fi deschisă la cererea primărilor sau a președinților consiliilor județene, ori de către un creditor care are creanțe cumulate ce depășesc 50% din bugetul unității. Acest plafon ce condiționează intrarea în insolvemță credem că va opri mulți dintre creditori să ceară procedura. În cazul în care administrația respectivă are datorii ce depășesc 15% din bugetul general și sunt mai vechi de 90 de zile, administrația se considerpă în criză financiară.

”Ordonanța, care completează articolele existente în Legea finanțelor publice locale, creează acum un cadru legislativ care permite primăriilor și altor unități administrative restructurarea activității, fără ca aceasta să înceteze. Una dintre problemele pe care le vedem este aprobarea planului de redresare, care este mai complicată decât în cazul companiilor. Planul trebuie să treacă prin numeroase avize, iar dacă o aprobare lipsește, trebuie refăcut ori de câte ori este necesar. Teoretic, această refacere ar putea dura la infinit, ceea ce poate face ca insolvența unității să nu poată fi depășită, și în final aceasta lege să nu fie un remediu real la problema arieratelor”, a declarat Vasile Godâncă-Herlea, Managing Partner al Casei de Insolvență Transilvania.

Noua situație reglementată are efecte asupra tuturor părților care interacționează cu unitatea administrativ-teritorială, astfel:

• Pentru autoritatea administrativ-teritorială, în principiu, procedura insolvenței prezintă numai avantaje. Aceasta nu mai poate fi executată silit, nu mai acumulează penalități și dobânzi pentru creanțele neachitate la termen, iar planul de redresare poate micșora datoriile prin reeșalonare sau ștergerea lor. Măsurile luate de administratorul judiciar au scopul de a redresa situația din punct de vedere patrimonial;
• Ordonatorul principal de credite va avea atribuții limitate doar în ceea ce privește activitatea financiară și de gestiune a activelor unității, deoarece va fi supravegheat de administratorulu judiciar. În anumite condiții, aceste atribuții pot fi suspendate și exercitate de către administratorul judiciar;
• Hotărârile și dispozițiile privind operațiunile financiare și cele care se referă la patrimoniu vor trebui avizate de către autoritatea deliberativă împreună cu administratorul judiciar;
• Contractele în derulare pot fi menținute sau denunțate unilateral de către administratorul judiciar cu aprobarea autorității deliberative;
• Planul de redresare poate prevedea reduceri de personal, care să afecteze salariații unităților administrative;
• Furnizorii de utilități nu pot refuza furnizarea serviciilor pe perioada insolvenței, chiar dacă unitatea înregistrează sume anterioare neachitate. Datoriile acumulate în timpul procedurii vor trebui plătite la scadență. Totuși, legea nu distinge cele două situații și, prin urmare, teoretic, furnizarea utilităților nu poate fi întreruptă chiar dacă valoarea acestora nu este achitată nici măcar în timpul procedurii;
• Creanțele curente din timpul procedurii vor fi plătite la data scadentă, în timp ce creanțele anterioare intrării în insolvență vor putea fi eșalonate la plată sau chiar reduse total sau parțial. În timpul procedurii, măsurile de executare silită a creanței sau acționare în judecată a unității nu vor putea fi puse în practică.

Insolvența se desfășoară sub controlul unui judecător sindic, care constată existența stării și numește un administrator judiciar. Criteriile desemnării acestuia nu sunt menționate în lege, iar numirea administratorului care se va ocupa de caz rămâne la alegerea judecătorului.

Puterile administratorului judiciar sunt mai mici decât în cazul procedurii insolvenței societăților comerciale. Acesta doar propune autorităților denunțarea unor contracte, și nu poate întocmi singur planul de redresare. Planul se face împreună cu ordonatorul principal de credite, și este necesară inclusiv avizarea lui de către Direcțiile Generale ale Finanțelor Publice și de către Camera de Conturi. Planul nu poate avea o perioadă de aplicare mai mare de 3 ani și poate să prevadă reeșalonara datoriilor și, în anumite condiții, chiar reducerea acestora.

După deschiderea procedurii, unitățile administrativ-teritoriale pot doar cu avizul administratorului judiciar să crească cheltuielile, să inființeze servicii noi, să platească datorii anterioare, să împrumute fonduri noi sau să angajeze personal suplimentar. Pe toată perioada insolvenței, serviciile publice esențiale vor fi în continuare furnizate cetățenilor. Însă, pe durata aplicării planului se pot institui taxe și impozite suplimentare, până la încetarea stării de insolvență.

DESPRE CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, liderul pieței de insolvență din  România, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de 100 de specialiști, 35 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 650 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.