CITR Group are un nou Senior Partner Asociat

Tip:
Comunicate
|
Dată:
2018-11-19

București, 19 noiembrie: Mircea Cotigă, un nume sonor în industria bancară, se va alătura  echipei CITR Group în calitate de Senior Partner Asociat de la 1 ianuarie 2019. El va coordona o echipă mixtă, care va gestiona proiecte complexe de insolvență și investiții, implicându-se în activitatea diviziilor CITR Group.

Mircea Cotigă, Senior Partner Asociat CITR Group: „Vine o vreme când îți dorești să schimbi traseul profesional, să respiri un aer nou. Mă bucur să fac acest pas spre o companie care îmi place și alături de oameni care mă inspiră și pe care îi apreciez atât personal, cât și profesional. Banking-ul va rămâne pentru  mine o perioadă importantă, care mi-a încununat cariera profesională și pe baza căreia voi construi mai departe. Sunt încântat să mă alătur CITR Group, cu care am colaborat atâția ani și am realizat proiecte de succes împreună. Este o companie în ale cărei viziune și valori mă regăsesc pe deplin și pe care le împărtășesc.”

Andrei Cionca, Fondator CITR Group: „Mircea este acel profesionist cu care lucrezi ani de-a rândul și pe care ți-l dorești la un moment dat în echipa ta. Este un om cu o experiență complexă, cu viziune și cu o reputație solidă, care aduce plus-valoare oricărei companii i se asociază. Grupul nostru a fost construit și s-a extins prin calitățile profesionale ale oamenilor săi. Suntem convinși că, așa cum am făcut și până acum, vom realiza împreună proiecte de anvergură, cu impact pozitiv asupra mediului de business românesc.”

Venirea lui Mircea în echipa CITR Group reprezintă un pas înainte spre consolidarea echipei care va duce mai departe visul antreprenorial al fondatorilor, acela de a oferi soluții companiilor românești aflate în dificultate, astfel încât orice impas economic să poată fi transformat într-o oportunitate.

Mircea Cotigă și-a construit o carieră de anvergură în domeniul bancar, timp de 15 ani, ocupând roluri cheie de management și obținând primele rezultate notabile din piață în domeniul restructurării și recuperării.

Mircea a creat și a condus, în cadrul UniCredit Bank, prima echipă de recuperare – restructurare din sistemul bancar adaptată nevoilor crizei și a gestionat un portofoliu semnificativ de NPL în perioada de vârf a crizei. Din 2016 până la sfârșitul anului 2018, Mircea ocupă funcția de CEO al UniCredit Leasing Corporation, compania numărul 1 de leasing din România, ale cărei rezultate s-au îmbunătățit considerabil în timpul mandatului său.

Din mai 2018, Mircea a preluat și rolul de Președinte ALB – Asociația Societăților Financiare, ce reprezintă interesele industriilor de leasing şi credite de consum. De la 1 ianuarie 2019, Mircea se alătură echipei CITR Group, începând un nou drum în domeniul reintegrării companiilor cu dificultate în circuitul economic.

Flowers

test