CITR vine în întâmpinarea creditorilor CITY Insurance și obține prelungirea termenului prin care aceștia își pot depune cererile de recuperare a sumelor

Tip:
CITR News
|
Dată:
2022-03-25

București, 25 martie 2022CITR, parte a Impetum Group, în calitate de lichidator judiciar în falimentul City Insurance, a obținut în instanță prelungirea mai multor termene care vin în sprijinul tuturor creditorilor (companii, persoane fizice, instituții păgubite) care își pot astfel depune cererile pentru recuperarea datoriilor până la data de 11 aprilie 2022. Mai mult, data primei ședințe a adunării generale la care pot participa creditorii, a fost stabilită pentru 6 mai 2022.

„Falimentul City Insurance este cu siguranță cel mai mare de pe piața asigurărilor din România și probabil cel mai complex faliment al unei companii românești de până în prezent. De la preluare mandatului ca urmare a deciziei Tribunalului, eforturile noastre s-au concentrat asupra gestionării efectelor negative și contribuim la asigurarea unei tranziții cat mai line într-o piață în care cel mai mare asigurator, cu o cotă de piață peste 43% a dispărut și a lăsat în urmă multiple efecte. Echipa CITR care gestionează cu succes această complexitate a venit în întâmpinarea nevoii suplimentare de timp a creditorilor și a obținut extinderea termenelor legale, pentru ca toți cei impactați de acest faliment să aibă suficient timp pentru a depune cererile de înscriere la masa credală. ”a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR. 

Astfel, cele mai relevante termene sunt următoarele:

·        termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanțelor a fost prelungit cu două săptămâni. Asta înseamnă că toți cei care au sume de recuperat de la City Insurance, pot depune cererea de înscriere la masa credală, pentru a obține aceste sume, până la data de 11 aprilie.

·        termenul de verificare a creanțelor și de publicare a tabelului preliminar cu creanțele acceptate în urma analizei specialiștilor CITR a fost prelungit până la 29 aprilie 2022. Acesta va fi publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență.

·        termenul de definitivare a tabelului creanțelor a fost prelungit până la data de 24 mai 2022. Iar tabelul definitiv va fi publicat după ce vor fi soluționate toate contestațiile depuse ca urmare a publicării tabelului preliminar.

·        data primei ședințe a adunării generale a creditorilor va avea loc pe data de 06 mai 2022.

Toate termenele legale pentru depunerea documentelor sunt disponibile pe websiteul  Tribunalul BUCUREŞTI - Informaţii dosar (just.ro)

„Echipa CITR a depus o muncă titanică pentru a identifica cei peste 70.000 creditori, reprezentând  toate companiile, instituțiile și persoanele fizice afectate și pentru a-i notifica despre deschiderea procedurii de faliment, conform prevederilor legale. În acest proces am acordat o importanță majoră gestionării costurilor și a activității operaționale specifice acestei etape”, a spus Oana Munteanu, Partener în cadrul CITR și Managerul proiectului City Insurance. 

Până la această dată, CITR, în calitate de lichidator judiciar, a transmis creditorilor City Insurance un număr de peste 70.000 de notificări, dintre care 41.014 notificări pe cale electronică și peste 30.000 de notificări prin servicii poștale, identificați în evidențele primite de la City Insurance. Anunțuri pe această temă au fost de asemenea publicate în ziare de  largă circulație din România și Grecia, respectiv în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 3000 din data de 17.02.2022.

Prin folosirea tehnologiei în comunicarea prin email a notificărilor, echipa CITR a realizat până în prezent o economie substanțială, luând în calcul costurile de expediție. Persoanelor cărora nu le-au fost identificate adrese de email le-au fost trimise aproximativ 30.000 de notificări prin intermediul serviciilor poștale. Procesul de colectare și prelucrare a datelor pentru notificările electronice a durat aproximativ 3 săptămâni, și a fost unul foarte complex, fiind trimise un număr de aproximativ 9.000 de notificări pe zi.

Pentru a importa în baza de date detaliile de contact ale creditorilor, a fost necesară inclusiv studierea în mod fizic a unui număr de peste 25.000 de dosare din sistem.

Astfel, având în vedere cele de mai sus, CITR apreciază că urmează a fi înregistrate un număr substanțial de cereri de înscriere la masa credală, cu un volum impresionant de documente fizice.

-->
Flowers

test