EȘALONAREA OBLIGAȚIILOR FISCALE – PERMISĂ ȘI ÎN CAZUL SOCIETĂȚILOR AFLATE ÎN INSOLVENȚĂ – Modificarea Codului de Procedură Fiscală prin OG 11 / 2022

Tip:
CITR News
|
Dată:
2022-02-16
  1. PREAMBUL

 

Încă de dinainte de contextul generat de pandemia cu virusul Covid-19, statul român se confrunta cu o serioasă problemă legată de încasarea datoriilor bugetare. Astfel, din datele publice[1] oferite de Ministerul Finanțelor, la nivelul anului 2018, datoriile cumulate ale persoanelor juridice (ce nu se aflau în insolvență / reorganizare / faliment / dizolvare și de asemenea nu erau beneficiari ai unei eșalonări la plată conform Codului de Procedură Fiscală) se ridicau la 29.657 milioane lei, dintre care 80% constau în datorii bugetare restante.

 

Pe de altă parte, în anii 2016 – 2018, rata de încasare globală a creanțelor bugetare în procedurile de executare silită / insolvență / faliment se situa la nivelul de aprox. 8%, ceea ce a dus la necesitatea unor noi moduri de a asigura atât încasarea într-un grad cât mai mare a creanțelor bugetare, dar și asigurarea premiselor de continuitate și revitalizare a mediului de afaceri.

 

Peste aceste probleme sistemice de încasare s-a suprapus criza economică generată de pandemie, ce a accentuat problemele de lichiditate ale statului. Astfel, în fața perspectivei unui colaps economic și a unei diminuări semnificative ale încasărilor, organul bugetar a fost nevoit să își minimizeze pierderile, adoptând o serie de acte normative ce prevedeau, în principal, măsuri de restructurare, eșalonare, respectiv amânare a plății datoriilor bugetare.

 

Astfel, salutăm inițiativa legiuitorului, respectiv Ministerului Finanțelor, de a adopta acte normative menite a crea contextul de restructurare și revitalizare a companiilor aflate în impas: OG 69/2020, OG 90/2020, OUG 226/2020, OG 19/2021, OG 6/2019, OG 11/2022, pentru a enumera câteva dintre ele.

 

Dintre acestea, OG 6/2019 a suferit o serie de actualizări, în vederea adaptării la la realitățile ”din teren”. cu care se confruntă companiile din economia românească. Menționăm în aces sens OGi pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul Fiscal, precum și pentru prorogarea unui termen, publicată în Monitorul Oficial nr. 92 din 28 ianuarie 2022, care a extins termenul inițial de depunere a solicitării de restructurare a datoriilor bugetare restante ( 31.12.2020) până în data de 31 iulie 2022. S-a constatat că, deși există omultitudine de companii care și-au manifestat intenția de restructurare, din cauza contextului economic, o parte nu au putut încă să depună solicitarea de restructurare.

 

 

  1. RELAXAREA EȘALONĂRII CREANȚELOR BUGETARE POTRIVIT CODULUI DE PROCEDURĂ FISCALĂ

 

 

În Monitorul Oficial nr. 97 din 31 ianuarie 2022 a fost publicată Ordonanța 11/2022 care a intrat în vigoare începând cu 3 februarie 2022. Aceasta prevede, printre altele, două modificări ale Codului de Procedură Fiscală (CPF) cu impact asupra companiilor supuse unei proceduri de insolvență:

 

  1. Posibilitatea de a accesa eșalonarea la plată conform CPF pentru obligațiile fiscale restante pentru contribuabilii aflați in insolvență, în anumite condiții.

 

  1. Posibilitatea de a accesa eșalonarea la plată conform CPF pentru obligațiile fiscale restante pentru datoriile constând în sume pentru care s-a stabilit răspunderea potrivit legii insolvenței.

 

[1] Nota de fundamentare a Ordonanței de urgență nr. 6/2019.

 

Analiza este disponibilă în întregime aici: https://www.juridice.ro/769633/esalonarea-obligatiilor-fiscale-permisa-si-in-cazul-societatilor-aflate-in-insolventa-modificarea-codului-de-procedura-fiscala-prin-og-11-2022.html

Flowers

test