Radu Lotrean, noul Vicepreședinte INSOL Europe, își propune să crească vizibilitatea statelor din Europa de Sud-Est pe harta practicilor de insolvență și preinsolvență

Tip:
Comunicate
|
Dată:
2017-05-12

București - 19 noiembrie 2015 - Radu Lotrean, asociat fondator al CITR Group și noul Vicepreședinte INSOL Europe, își propune să atragă atenția statelor europene avansate asupra regiunii de Sud-Est a Europei. Această inițiativă vine în urma numirii lui Radu Lotrean în funcția de Vicepreședinte al INSOL Europe, Organizația Europeană a practicienilor în insolvență, restructurare și reorganizare de business, în cadrul Congresului Anual organizat la Berlin. Radu vrea să se implice în pregătirea unui program de educare și de împărtășire a know-how-ului de către INSOL Europe.

Prin acest program, ne propunem să contribuim la dezvoltarea practicii insolvenței în țările din Sud-Estul Europei și în special din România prin implementarea unor metode și cazuri de success întâlnite deja în practica insolvenței în tările dezvoltate ale Europei.

”Practica insolvenței și a restructurării de business din România a evoluat mult în ultimul timp, dar mai avem încă multe de învățat de la practicieni din țări care au o tradiție în a schimba în mod pozitiv destinul companiilor în distress. Focusul meu principal va fi să asigur vizibilitate și către statele europene cu un grad mai înalt de dezvoltare, în același timp importând know-how valoros privind practicile de insolvență, restructurare și reorganizare de business de la membrii străini ai organizației. O astfel de deschidere către noi informații ne va asigura performanța și perfecționarea practicilor folosite în țară. Este o misiune pe care ne-am asumat-o și la nivelul CITR Group în urmă cu doi ani, când am lansat prima campanie națională de informare privind insovența și restructurarea de business, cu scopul de a atrage atenția companiilor că intervenția la timp le crește considerabil șansele de revenire însănătoșite în circuitul economic. Poziția ocupată îmi dă responsabilitatea să schimb imaginea României în afara țării” – Radu Lotrean, asociat fondator CITR Group și Vicepreșesinte al INSOL Europe.

Un prim semn al implicării INSOL Europe pe piața de insolvență, restructurare și reorganizare de business din România îl reprezintă conferința ”New Trends in Insolvency: Distressed Investing and the evolution of Personal Insolvency across Eastern Europe”, care va avea loc în Cluj – Napoca, în perioada 12-13 mai 2016.

INSOL Europe este cea mai importantă organizație din domeniu, cu peste 1.200 de membri, practicieni cât și contabili, avocați, judecători și profesori, cu toții preocupați de domeniul restructurării și redresării companiilor aflate în dificultate. Membră a grupului INSOL International, care reunește peste 9,000 de profesioniști implicați, INSOL Europe reprezintă o platformă de networking în vederea unei colaborări eficiente la nivel european.

Radu Lotrean a fost numit Vicepreședinte al INSOL Europe în cadrul Congresului Anual organizat la Berlin în perioada 1-4 octombrie. Din 2016, acesta va ocupa funcția de Prim-Vicepreședinte, urmând ca, în anul 2017, să devină Președinte al Insol Europe, cu un mandat de patru ani. Radu Lotrean este primul român care primește mandatul de Vicepreședinte al INSOL Europe, în cei 34 de ani de existență ai organizației.

Radu Lotrean este asociat fondator al CITR și absolvent al Universității Babes-Bolyai din Cluj, Facultatea de Drept. Cu o experiență de peste 14 ani în domeniu, a coordonat unele dintre cele mai complexe proiecte de insolvență din portofoliul CITR.

DESPRE CITR

CITR, liderul pieței de insolvență din  România, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de peste 110 de specialiști, 40 practicieni în insolvență și 10 echipe de lucru, CITR a gestionat procedura insolvenței a peste 800 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

CITR este parte a CITR Group, un grup de societăți specializat în identificarea de soluții personalizate pentru însănătoșirea companiilor.

Flowers

test