CITR are un nou CEO: Paul Dieter Cîrlănaru

Type:
CITR News
|
Date:
2021-12-21

CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România și parte a Impetum Group, l-a numit CEO pe Paul Dieter Cîrlănaru, anterior Senior Partner, după 8 ani de activitate în organizație. În noul rol, Paul se va concentra pe crearea unor noi produse pentru piața de distress, dezvoltarea agilității organizației și crearea cadrului prin care echipa să își consolideze înțelegerea mediului de business.

„În strategia noastră, un rol esențial îl ocupă inovația, prin diversificarea soluțiilor și serviciilor pe care le oferim, dar și prin modul în care evoluează profesioniștii din echipele noastre. CITR se adaptează pieței și creează produse noi pentru companiile în distress, astfel că dezvoltarea noastră în perioada următoare se va baza pe nevoile din mediul de business și ale creditorilor. Un studiu pe care îl facem an de an asupra companiilor de impact din România arată că peste 6000 de companii de impact sunt în distress și nu apelează la soluții pentru restructurare, ceea ce înseamnă și faptul că produsele existente pe piață nu sunt suficiente pentru acestea. Scopul nostru rămâne în continuare identificarea și salvarea valorii din companii prin proiecte de insolvență și restructurare cu impact în economia românească, contribuind și la misiunea Impetum Group, din care facem parte’, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

 

Paul Dieter Cîrlănaru preia conducerea companiei de la Andra Caragea care devine COO al Impetum Group și va rămâne implicată în activitatea strategică a CITR în calitate de Managing Partner, poziție în care va folosi toată experiența acumulată în zona de distress pentru a maximiza valoarea de business în oricare etapă din viața unei companii.

 

„Am lucrat în ultimii ani aproape de Paul și am văzut impactul pe care l-a avut în proiectele de anvergură ale CITR, viziunea de business și experiența sa fiind definitorii pentru succesul acestora. Ascensiunea lui Paul în cadrul companiei a venit natural și a avut la bază capacitatea sa de a identifica soluții inovative pentru proiectele gestionate, abilitatea de a-i determina pe colegi să își unească forțele în fața unui scop comun și, poate cel mai important, pasiunea sa pentru domeniul insolvenței’, a declarat Andra Caragea, fost CEO și actual Managing Partner CITR și COO al Impetum Group.

 

Paul Dieter Cîrlănaru a deținut funcția de Senior Partner în ultimul an, coordonând proiecte de mare anvergură din portofoliul CITR. Cariera sa a debutat în CITR Cluj, iar de-a lungul celor aproape 8 ani de activitate în companie ascensiunea sa a avut loc treptat. Impactul lui Paul a fost definitoriu pentru succesul proiectelor CITR din zona Transilvaniei.

Flowers

test