Reorganizarea, mai greu de implementat, conform noilor reglementări privind insolvența

București, 8 octombrie 2013 – Casa de Insolvență Transilvania, liderul pieței de insolvență din România, își exprimă îngrijorarea pentru faptul că Ordonanța de Urgență nr. 91/2013 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență face mai dificilă reorganizarea companiilor, favorizând falimentul.

”Modificările îngreunează procedura și o fac mai greu de accesat. Ordonanța este un regres față de precedenta lege a insolvenței și este împotriva curentului european, care proclamă încurajarea și crearea unei culturi a redresării. Ea afectează companiile mijlocii și mari pentru care există interesul și existau și mijloacele necesare reorganizării. Falimentul acestora va reprezenta desființarea locurilor de muncă, și va atrage falimentele propriilor furnizori ori chiar clienți. La nivelul Uniunii Europene peste 200.000 de intreprinderi sunt afectate anual de faliment, fapt ce duce la pierderea a peste 1,7 milioane de locuri de muncă în fiecare an. Riscăm să îngroșăm aceste statistici, iar situația economică de la noi să se înrăutățească”, a declarat Vasile Godîncă-Herlea, managing partner al Casei de Insolvență Transilvania.

Ordonanța de Urgență încurajează la nivel de principii reorganizarea și finanțarea în procedură în vederea susținerii planurilor de redresare, în timp ce la nivel de mecanisme concrete își sabotează propriile principii. Modificările esențiale, care dau cu totul alt aspect procedurii, au intervenit doar în varianta publicată în Monitorul Oficial, fără a fi fost supuse dezbaterii publice. Speciliștii CITR consideră că aceste măsuri nu vor ajuta mediul de afaceri ci, dimpotriva, îl va destabiliza.

Durata planului de reorganizare este de trei ori mai mică.

Ordonanța de Urgență reduce durata aplicării planului de reorganizare de la trei ani la un an. Este foarte dificil ca în condițiile actuale ale pieței și economiei să reusesti redresarea unei companii în trei ani, cu atât mai puțin într-unul. Astfel, șansele de a propune un plan de reorganizare sunt, practic, anihilate. 
Prevederea are menirea de a grăbi intrarea în faliment a companiilor, Statul sperând la o recuperare mai accelerată a creanțelor bugetare. Nu se ia în considerare faptul că falimentul unei societăți înseamnă pierderea locurilor de muncă și crearea unui număr de asistați social. Această recuperare accelerată nu este fezabilă în condițiile actuale în care investitorii nu prezintă interes pentru achiziția de bunuri, sau achiziționarea lor la prețuri cât mai mici.
O scurtare logică și coerentă a procedurilor de insolvență s-ar fi putut face fără a aduce atingere posibilităților de redresare, prin impunerea unei limite perioadei de observatie (4 sau 6 luni maximum). În schimb, în noua lege, perioada de observație a rămas nelimitată, în timp ce reorganizarea a fost limitată la un an. Se poate ca această reglementare să aibă un efect advers, debitorul va tergiversa definitivarea tabelului creditorilor prelungind perioada de observație și mai mult decât până în prezent, deoarece reorganizarea are o durată limitată.
Mai mult, noile prevederi limitează posibilitățile unor companii în insolvență de a accede în condiții de normalitate la o serie de autorizatii sau avize.

Ordonanța aduce atingere principiilor de esență ale procedurii insolvenței: principiul concursualității și unității procedurii.
Până în prezent, toate executările silite erau suspendate pe perioada insolvenței. Ordonanța de Urgență prevede ca pentru creanțele curente executările silite să poată fi accesate. Prevederea însa e greu de aplicat pentru agenții economici și ușor pentru Stat. Executarea silită se poate face în baza unui titlu executoriu, de obicei, o hotărâre judecătorească. Conform noului cod, acțiunile pentru obținerea hotărârii sunt în continuare suspendate.
Însă, instituțiile Statului își pot emite titlurile executorii direct, fără intervenția instanței. Deși executările silite sunt deschise tuturor creditorilor curenți, de ele nu vor beneficia furnizorii. Ei nu pot emite singuri titluri executorii, au nevoie de hotărâre judecătorească, iar acțiunile pentru obținerea acesteia sunt suspendare în cazul insolvenței. Statul nu are nevoie de tot acest proces, așa că poate proceda la executarea silită a companiei. În plus, executarea silită se va face de către un executor care va interveni în procedură fără să respecte prevederile legii. Articolul atacă principiile intangibile ale procedurilor de insolvență: principiul concursualității între creditori, dar mai ales principiul unității procedurii. Fără aceste două principii putem spune că nu există insolvență.
Pe lângă atingerea clară adusă celor două principii, articolul de lege va crea și numeroase probleme de interpertare în practică. Unele dintre acestea pot fi anticipate: se vor putea executa bunuri esențiale reorganizării? În masura în care vor fi scoase la vânzare anumite bunuri, ce se întamplă cu creditorii care au deja drepturi asupra acestor bunuri (cum ar fi creditorii cu ipoteci înscriși deja la masa credală), vor trebui aceștia să participe la două proceduri paralele – cea a insolvenței și în cea de executare silită, potrivit dreptului comun?

Judecătorul-sindic desemnează direct administratorul judiciar provizoriu.
Prin noua lege, judecătorul-sindic nu mai este obligat să țină seama de solicitările debitorului sau creditorului introductiv în desemnarea unui anumit practician în insolvență. Acesta decide numirea unui administrator judiciar provizoriu potrivit propriilor convingeri. O asemenea reglementare va genera discontinuități la nivelul procedurilor, prin înlocuirea administratorilor provizorii la prima adunare a creditorilor, în condițiile în care ei nu au fost desemnați din start cu acordul creditorului majoritar. Mai mult, crează o suspiciune de parțialitate în rândul judecătorilor-sindici.

Ordonanța de Urgență se aplică tuturor procedurilor în curs încă de la intrarea ei în vigoare
Ordonanța nu oferă timp de pregătire pentru judecătorii-sindici și practicieni în privința modalităților de aplicare și interpretare a legii. Ea intră în vigoare la 25 octombrie și se aplică tuturor procedurilor în curs. Specialiștii CITR consideră că un asemenea act normativ, a cărui importanță o putem încadra alături de codul civil, codul de procedură civilă sau codul fiscal, nu trebuia să fie dat prin ordonanță de urgență, ci trebuia dezbătut temeinic. Un cod al insolvenței prost închegat are efecte puternice și directe în economie, mai ales într-o economie afectată de criză.
Aplicarea Ordonanței de Urgență pentru procedurile în curs va destabiliza planurile de reorganizare deja adoptate, care prevăd o reorganizare pe o perioadă de trei ani și pentru care au fost deja antamate discuții cu negocieri cu creditorii principali.

Legea insolvenței este un amestec de norme substanțiale și norme procedurale, astfel încât soluția aplicării imediate a legii pentru procedurile în curs este împotriva logicii juridice și poate avea efecte de retroactivitate, element ce nu este permis de Constituție.

DESPRE CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA

CASA DE INSOLVENȚĂ TRANSILVANIA, liderul pieței de insolvență din  România, acționează ca liant între debitoare și ceilalți participanți în procedură. Cu o echipă de peste 100 de specialiști, 35 practicieni în insolvență și 12 echipe de lucru, Casa de Insolvență Transilvania a gestionat procedura insolvenței a peste 650 de societăți comerciale și este reprezentă la nivel național. Expertiza acoperă arii de activitate ca: agricultură, transport, industria farmaceutică, alimentară, a lemnului, a încălțămintei, producții ceramice, panificație, activități comerciale, extracţia și prelucrarea produselor petroliere, prelucrarea minereurilor neferoase, real estate.

Casa de Insolvență Transilvania este societatea corespondentă a societății civile de avocați Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen.